A fost validată noua structură de conducere a Colegiului Medicilor din România

Noua conducere a Colegiului Medicilor din România (CMR) a fost validată, pentru mandatul 2024-2028.

Alegerea președintelui și a celorlalți membri ai Biroului Executiv a avut loc, conform regulamentului electoral, în cadrul ședinței reprezentanților noului Consiliu Național al Colegiului Medicilor din România, iar validarea a venit astăzi, 25 octombrie 2024.

Avem responsabilitatea de a reprezenta cu onoare colegii medici și de a apăra cu demnitate și fermitate profesia medicală. Ne așteaptă un drum ce nu o să fie ușor, un drum în care trebuie să avem obiective comune, proiecte cuantificabile, prin care să obținem implementarea unor măsuri care să îmbunătățească activitatea medicilor și să dezvolte profesia medicală în România. Trebuie să consolidăm și să dezvoltăm rolul Colegiului în relația cu autoritățile, vocea medicului trebuie să fie consultată și ascultată pe probleme ce țin de profesia medicală. Respectul pentru medici, respectul pentru pacienți trebuie să reprezinte o direcție pe care să o atingem de ambele părți. Medicul trebuie să se bucure de respectul comunității ca urmare a activității pe care o desfășoară. România are nevoie de medici bine pregătiți, de medici performanți si empatici, de medici care să contribuie la un efort comun pentru dezvoltarea sistemului medical românesc”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, noul președinte al Colegiului Medicilor din România.

La alegerile desfășurate în cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) pentru desemnarea reprezentanților în Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România (CN CMR), prof. univ. dr. Cătălina Poiană a obținut cel mai mare număr de voturi, fiind urmată de prof. univ. dr. Șerban Bubenek și de dr. Cosmin Alexandrescu, ceilalți doi reprezentanți ai CMMB în Consiliul Național al CMR.

Din noua structură a Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din România fac parte, pentru mandatul 2024-2028:

  • Prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinte al Biroului Executiv al CMR
  • Conf. univ. dr. Carmen Pantiș, vicepreședinte al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentului de Jurisdicție Profesională
  • Mirela-Liliana Oniceanu, vicepreședinte al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentului economico-social
  • Călin Bumbuluț, vicepreședinte al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentului Profesional-Științific și Învățământ
  • Șef lucr. dr. Gheorghe Gindrovel Dumitra – Secretar general al Biroului Executiv al CMR, coordonator al Departamentelor Avizări și Administrativ și Financiar

Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a subliniat și necesitatea accelerării și a redefinirii reformei instituționale a CMR.

„Trebuie să evaluăm ce avem astăzi, unde ne aflăm astăzi, să luăm ce s-a realizat bun în ultimii ani, deoarece au fost activități finalizate și implementate cu succes – sunt pentru construcție – și să ne aducem propria contribuție la ce va însemna noul CMR. Dacă ne dorim un sistem medical performant, trebuie să începem și cu dezvoltarea performanțelor instituționale ale Colegiului! Împreună cu noile structuri alese și validate, respectiv Biroul Executiv, Consiliul Național, precum și Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, vreau să aducem CMR către medicul român, să facem cunoscut rolul CMR – acolo unde nu este înțeles pe deplin – și, ulterior, să creștem gradul de apartenență la instituția CMR. Sunt convinsă că vor urma patru ani de reformă a CMR și sper ca, peste acești patru ani, să predăm mandatele cu depunerea unui raport de activitate în care, cu mândrie, să scriem că am contribuit la o regândire a reglementărilor ce vizează profesia medicală, la o nouă poziționare corectă a medicului în societate”, a precizat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

„Să facem medicul român mândru că este membru al Colegiului Medicilor din România!”, a îndemnat noul președinte al CMR.

 Printre obiectivele strategice prezentate în cadrul Planului de Management de către prof univ. dr. Cătălina Poiană se regăsesc:

  • Modernizarea și digitalizarea Colegiului Medicilor din România
  • Îmbunătățirea serviciilor oferite membrilor și sprijinirea colegiilor teritoriale, cu respectarea autonomiei fiecărui colegiu
  • Reprezentarea activă a intereselor medicilor în raport cu autoritățile și instituțiile de sănătate
  • Îmbunătățirea percepției medicului în societate
  • Continuarea reformării instituționale a CMR

Conform Planului de Management, prof. univ. dr. Cătălina Poiană își propune să transforme Colegiul Medicilor din România într-o instituție modernă, prin Performanță și Abordare, cu activități care trebuie să contribuie la dezvoltarea profesiei medicale și a activității medicului, precum și la îmbunătățirea continuă a sistemului medical românesc.

Distribuie