CMR subliniază importanța introducerii opiniei unui expert medical independent, în cadrul unei anchete de malpraxis

Colegiul Medicilor din România subliniază importanța introducerii opiniei unui expert medical independent, specialist într-o anumită specialitate medicală, ca fiind obligatorie și nu opțională, în cadrul unei anchete de malpraxis. Această necesitate a fost discutată în Parlamentul României, în contextul propunerii de modificare a Legii Malpraxis, formulată de Colegiul Medicilor din România în toamna anului trecut. Introducerea unui corp de experți independenți, medici, este esențială din mai multe motive, pe care le detaliem în cele ce urmează:

1. Rigoarea științifică și medicală: Experții medicali au o pregătire și experiență unice, în gestionarea cazurilor din specialitatea lor medicală. Opinia lor este indispensabilă pentru luarea unor decizii informate și corecte. Prin includerea obligatorie a opiniei specialiștilor în cadrul unei anchete de malpraxis, se asigură un echilibru necesar în analizarea modului în care au fost respectate cele mai înalte standarde medicale. În prezent, exclusiv un medic legist poate emite o opinie medicală obligatorie pentru justiție. Medicii legiști nu au competențele necesare pentru a se putea pronunța pe toate actele medicale, din toate specialitățile medicale.

2. Necesitatea unei viziuni integrate: Introducerea obligatorie a opiniei specialiștilor facilitează o abordare și interpretare multidisciplinare a cazurilor complexe, cum sunt cele în care există o suspiciune de malpraxis.

3. Implementarea acestei măsuri crește transparența și responsabilitatea în analizarea modului în care au fost luate anumite decizii medicale, întărind încrederea pacienților în sistemul de sănătate. Modificarea legislației, în sensul obligativității opiniei medicilor specialiști în cadrul unei anchete, va conduce la o analiză a modului în care practicile medicale definite de standardele internaționale au fost respectate, reducând riscurile legale și etice asociate.

În acest moment, este esențial ca autoritățile implicate în procesul de legiferare să acorde prioritate dezbaterii transparente și asumate a unei legi care să sprijine deopotrivă medicii și pacienții. Avem încredere că obiectivul unei anchete este acela de a aduce clarificare asupra unei situații, de a stabili adevărul cu imparțialitate și transparență și de a asigura că toate aspectele relevante sunt investigate în mod corespunzător. Prin desfășurarea unei anchete riguroase și echitabile, se urmărește nu doar identificarea cauzelor și responsabilităților, ci și prevenirea unor situații similare, în viitor. Aceasta contribuie la consolidarea încrederii în instituții și la îmbunătățirea continuă a practicilor și procedurilor, în beneficiul tuturor celor implicați.

Profesionalismul, empatia și compasiunea sunt valorile care definesc și ghidează majoritatea medicilor. Înțelegem pe deplin teama și supărarea pe care pacienții și aparținătorii lor le pot resimți în aceste zile. Este esențial să rămânem echilibrați și să acționăm cu discernământ, pentru a menține stabilitatea și funcționalitatea sistemului medical, astfel încât fiecare persoană să primească sprijinul și îngrijirea de care are nevoie, într-un climat de respect și încredere reciprocă.

Distribuie