Institutia Avocatul Poporului organizeaza Selectie pentru colaboratoriexterni specialisti – medici la Domeniul privind prevenirea torturii inlocurile de detentie
Medici la domeniul privind prevenirea torturii in locurile de detentie
Medici la domeniul privind prevenirea torturii in locurile de detentie
Noua conducere a Colegiului Medicilor din România atrage atenția că pe site-ul
Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost postat un document în transparență decizională fără să existe un dialog sau o negociere cu reprezentanții medicilor în prealabil
Noua conducere a Colegiului Medicilor din România (CMR) a fost validată, pentru mandatul 2024-2028.
Alegerea președintelui și a celorlalți membri ai Biroului Executiv a avut loc, conform regulamentului electoral, în cadrul ședinței reprezentanților noului Consiliu Național al Colegiului Medicilor din România, iar validarea a venit astăzi, 25 octombrie 2024.
Colegiul Medicilor din România anunță finalizarea primului tur al Alegerilor Generale, desfășurat în perioada 20-22 septembrie 2024. Prezența la nivel național a fost de 17,37%.
În contextul discuțiilor apărute la nivelul membrilor Colegiului Medicilor din România, cu privire la depunerea candidaturilor pentru funcțiile de membru în consiliul colegiului teritorial, de
Colegiul Medicilor din România (CMR) își exprimă îngrijorarea și dezaprobarea fermă față de posibile fapte penale, care fac obiectul recentelor acuzații aduse mai multor medici
În contextul dezbaterii existente în spațiul public cu privire la necesitatea unor schimbări fundamentale ale legislației malpraxisului medical, Colegiul Medicilor din România (CMR) își reafirmă
În contextul desfășurării întâlnirii de negociere, care a avut loc în data de 14.08.2024, între Colegiul Medicilor din România (CMR) și Casa Națională de Asigurări
Colegiul Medicilor din România subliniază importanța introducerii opiniei unui expert medical independent, specialist într-o anumită specialitate medicală, ca fiind obligatorie și nu opțională, în cadrul
Colegiul Medicilor din România solicită soluționarea de urgență a problemelor generate de condițiile prevăzute în contractele de prestări servicii medicale, în contextul în care sursa
Ziua Mondială a Sănătăţii, celebrată în fiecare an în data de 7 aprilie, a fost marcată astăzi, la Palatul Victoria, printr-o reuniune de lucru cu
Comunicăm constant pentru a te ține la curent cu subiecte de interes
CMR este organizaţia profesională naţională a medicilor, fiind o instituţie de interes public.