Propunerile CMR pentru un sistem mai eficient de gestionare a greșelilor medicale (Craiova)

Introducerea unui corp al experților medicali care să realizeze expertiza judiciară, a unor clauze obligatorii în polițele de malpraxis și posibilitatea înțelegerii amiabile între medic, asigurător și pacient sunt câteva din propunerile Colegiul Medicilor din România pentru un sistem mai eficient de gestionare a greșelilor medicale.

Ultima dezbatere publică pe această temă care a avut loc la Craiova a trecut în revistă toate problemele identificate și soluțiile propuse de participanții la dezbateri

Colegiul Medicilor din România a organizat astăzi, 28 februarie, în Aula Magna din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova ultima dintr-o serie de șase dezbateri publice pe tema gestionării  greșelilor medicale în România. Reprezentanții Colegiului Medicilor au trecut cu această ocazie în revistă principalele concluzii ale dezbaterilor:

  • Este nevoie de mecanisme mai eficiente care să permită echipelor medicale să învețe din greșeli, astfel încât evite repetarea lor. România ar trebui, astfel, să se alinieze practicilor internaționale instituind un sistem nepunitiv care să încurajeze recunoașterea și raportarea greșelilor medicale.

Organismele internaționale precum OMS consideră că factorii ce țin de sistem sunt principalii responsabili de apariția greșelilor medicale – resursele umane limitate, nivelul crescut de oboseală a personalului medical, echiparea necorespunzătoare a unităților sanitare, circuitele necorespunzătoare din unitățile sanitare, absența unor protocoale clare de îngrijire medicală etc Din acest motiv, recomandarea organismelor internaționale precum OMS este de a încuraja raportarea erorilor medicale și învățarea din greșeli printr-o abordare nepunitivă.

  • Actualele condiții din sistemul medical românesc accentuează stresul și suprasolicitarea medicilor, favorizând apariția greșelilor. Astfel, mai mult de jumătate din medicii din Bucuresti sufereau de o formă sau alta de burnout, așa cum arată datele obținute în ultimul studiu din 2021 realizat de Colegiul Medicilor din Municipiul București, la care au răspuns 2063 medici. Datele CMMB arată o agravare a situației față de un studiu similar realizat de CMMB în anul 2017. Numărul celor care au răspuns că se simt obosiți des și foarte des a crescut de la 60% in 2017, la 70% in 2021.

Pericolul este practicarea medicinei defensive și emigrația masivă a medicilor, mai ales a celor tineri, cu consecințe negative pe termen lung asupra sistemului de sănătate din România. Medicina defensivă: recomandarea unor teste și consultații care nu sunt neapărat necesare, întârzierea actului medical, timp prețios pierdut. Toate acestea au drept consecință creșterea costurilor în sistemul medical și scăderea calității actului medical.

  • Atunci când o greșeală medicală a creat o suferință sau un prejudiciu unui pacient, participanții au căzut cu toții de acord că acesta are un drept incontestabil de a primi, într-un timp rezonabil, compensații financiare. Din păcate, în acest moment, acest lucru nu se întâmplă din mai multe cauze: Comisiile de monitorizare pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică nu sunt funcționale în cele mai multe cazuri; mecanismul răspunderii civile în caz de malpraxis nu funcționează eficient în acest moment, existând numeroase întârzieri datorită mecanismului actual de expertiză judiciară și numeroase clause de exonerare în polițele de asigurare în caz de malpraxis ceea ce face ca polițele să nu acorde de fapt o acoperire reală

Prin urmare, sunt necesare anumite modificări ale mecanismelor actuale de gestionare a greșelilor medicale, care să permită o soluționare mult mai rapidă a dosarelor de răspundere civilă în caz de malpraxis.

Printre soluțiile propuse de reprezentanții Colegiului Medicilor și de alți participanți la dezbateri se numără:

  • Înființarea unui corp al experților medicali care să realizeze expertiza judiciară

Medici acreditați din toate specialitățile și care cunosc foarte bine practica medicală, aceștia vor oferi expertiză medicală instanțelor civile astfel încât să lămurească dacă este un caz de malpraxis sau nu. Spre deosebire de alte domenii unde expertiza judiciară este realizată de experți independenți acreditați, cea în domeniul malpraxisului este realizată acum de către serviciile de medicină legală la nivel teritorial și respectiv Institutul Național de Medicină Legală. Sistemul actual nu funcționează și există întârzieri care pot ajunge de la câteva luni la câțiva ani. În plus, practica CEDO a arătat că sistemul actual nu asigură independența expertizei judiciare în cauzele de malpraxis, sistemul de medicină legală fiind direct subordonat autorităților din domeniul sănătății.

  • Îmbunătățirea sistemului polițelor de asigurare pentru medici în caz de malpraxis astfel încât plata despăgubirilor materiale și morale pentru pacienții care au suferit prejudicii să fie preluată în mod real și efectiv de asigurători în temeiul poliței de malpraxis.
  • Introducerea posibilității unei înțelegeri amiabile între medic, societatea de asigurare emitentă a poliței de malpraxis și pacient care să permită despăgubirea acestuia încă din faza de pre-litigiu. Această procedură a înțelegerii amiabile nu va exclude calea de acces la instanța de judecată.
  • Clarificarea condițiilor în care medicul poate răspunde inclusiv penal, pentru a avea o practică judiciară coerentă, pornind de la constatarea că în practica judiciară internațională este făcută, distincția dintre o greșeală involuntară și încălcarea conștientă, voluntară a normelor de bună practică medicală de către medic, rezultând forme diferite de răspundere juridică.

În plus, se impune și întărirea mecanismelor de răspundere disciplinară astfel încât, în cazul greșelilor grave sau repetate, de exemplu, să intervină ridicarea dreptului de practică a medicului  pentru a proteja alți pacienți.

Colegiul Medicilor din România își exprimă speranța ca prin soluțiile identificate în cadrul acestor evenimente să contribuie la o mai bună aliniere a sistemului medical românesc la practicile internaționale, creșterea calității actului medical și gradului de satisfacție a pacienților.

Distribuie