Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea:

• legilor și regulamentelor profesiei medicale
• Codului de deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională
• Statutului Colegiului Medicilor din România
• deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR
• orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale CMR (Potrivit art. 450 alin.(1) din Legea nr.95/2006).

Răspunderea disciplinară a membrilor CMR, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă (Potrivit art. 450 alin (2) din Legea nr. 95/2006).

Malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice. (Potrivit art. 653 alin. 1 lit. b din Legea nr.95/2006)

Personalul medical încheie obligatoriu o asigurare de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudiciile cauzate prin actul medical (Potrivit art. 667 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 ).

Pentru cazurile de malpraxis se constituie Comisia de monitorizare și competență profesională la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București (Potrivit art. 679 alin. 1 din Legea nr. 95/2006).

Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică pacienților liberul acces la justiție potrivit dreptului comun. Reclamantul (pacientul) poate alege să sesizeze direct instanța de judecată potrivit dreptului comun, fără a parcurge procedura din legea specială (Potrivit art. 684, alin. (2) Legea nr. 95/2006 ).

Reclamantul (pacientul)în cauză a ales să sesizeze direct instanța de judecată potrivit dreptului comun, fără a parcurge procedura din legea specială, de aceea competența de soluționare aprezentului litigiu nu aparține judecătoriei în care a avut loc actul de malpraxis reclamat. (Potrivit art. 687 din Legea nr. 95/2006, având în vedere că ea nu soluționează decât litigiile prevăzute de legea specială )

Pentru procedura prevăzută de dreptul comun, competența rămâne partajată între judecătorie și tribunal, conform criteriului valoric.

În aplicarea celor de mai sus, punctată de Înalta Curte de Casație și Justiție și  spre exemplificare realizăm o analiză succintă a Deciziei  nr. 1517 din 29 iulie 2020  privind actul de malpraxis, conflictul negativ de competență, acțiunea în pretenții întemeiată pe dreptul comun și instanța competentă material.

Jurisprudență

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, Secția civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții S.C.B. S.R.L. și C. care a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții (,,medici’’) la plata de către reclamant a sumei de 347.800 lei, din care 230.000 lei reprezintă daune morale, 100.000 lei reprezintă prejudiciu estetic și 17.800 lei daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

Ø Judecătoria Craiova, Secția civilă

A respins excepția necompetenței sale materiale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că obiectul cererii îl constituie acțiunea în atragerea răspunderii civile delictuale pentru un act medical de malpraxis și a reținut prevederile art. 687 din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc  actul de malpraxis reclamat.

Astfel, Judecătoria Craiova a apreciat că legiuitorul a prevăzut o competență teritorială derogatorie de la cea de drept comun, stabilită în funcție de locul actului de malpraxis reclamat (sediul punctului de lucru al paratei S.C.B. S.R.L. din București, sector 2).

În baza art. 130 alin. (2), raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 ) Codul de  procedură civilă, coroborat cu art. 687 din Legea 95/2006, Judecătoria Craiova a respins excepția necompetenței ei materiale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Ø Judecătoria Sectorului 2 București

Prin sentința civilă, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, Secția civilă și a precizat faptul că litigiul are ca obiect o acțiune de drept comun întemeiată pe răspunderea civilă delictuală și că reclamantul nu s-a adresat Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, neexistând o decizie pronunțată de această comisie care să fie contestată de reclamant în prezentul său demers judiciar.

Instanța a apreciat că nu a fost învestită cu o cerere pe dispozițiile legii speciale, ci cu o acțiune în pretenții, de drept comun, deoarece nu există o contestare a unei decizii a Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, chiar dacă reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 95/2006.

Legea specială prevede posibilitatea părților de a se adresa direct instanței de drept comun fără a urma procedura instituită de Legea nr. 95/2006.

Valoarea pretențiilor reclamantului depășește pragul valoric de 200.000 lei prevăzut de art. 94 pct.1 lit. k) ) Codul de procedură civilă, ținând seama și de dispozițiile art. 99. alin. (2) Codul de procedură civilă, a considerat că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Dolj.

De reținut faptul că, din punct de vedere teritorial competența este alternativă, în raport cu art. 113, alin. (1), pct. 9 C.proc.civ. Prin urmare, prin introducerea cererii  la instanța de la  domiciliul său, reclamantul a optat pentru sesizarea instanței în a cărei circumscripție s-a produs prejudiciul.

În temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 C.proc. civ. care prevede că, necompetența este de ordine publică sau privată în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat și în temeiul art. 132 alin. (3) C.proc.civ care precizează că, atunci când instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Ø Tribunalul Dolj, Secția I civilă

A admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a II-a civile din cadrul aceluiași tribunal. Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a II-a civile a Tribunalului  Dolj.

Ø Tribunalul Dolj, Secția a II-a civilă

A admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

A reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă prejudiciul material și moral izvorât dintr-un act medical greșit, fiind invocate ca temei al răspunderii atât prevederile Legii nr.  95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cat și cele ale art. 1.357 și art. 1.359 Cod civil.

Instanța a reținut art. 687 din Legea nr. 95/2006, care instituie o competență materială și teritorială specială de soluționare a răspunderii civile delictuale în ceea ce privește actul de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competența de drept comun raportată la criteriul valoric, dat fiind că norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Instanța a mai reținut că în același sens este și jurisprudența Înaltei Curți și că un argument suplimentar există în cuprinsul Legii nr. 95/2006 a dispozițiilor art. 687, respectiv în Capitolul VII intitulat ,,Dispoziții finale’’ care precizează că  pentru toate cazurile în care este reclamată săvârșirea unui act de malpraxis, instanța competentă din punct de vedere material și teritorial este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc respectivul act de malpraxis. 

În speță, conform principiului disponibilității, reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile legii speciale, iar trimiterea la normele dreptului comun sunt în completarea acestui temei juridic. Tribunalul Dolj, Secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București.

Prin încheierea dată, Tribunalul Dolj, Secția a-II-a civilă, a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței și a menționat ivirea conflictul negativ de competență. Pe cale de consecință, a dispus înaintarea cauzei pentru soluționarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ø Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a-II-a civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul ICCJ, Secția a II-a. Instanța supremă a constatat că în cauză exista un conflict negativ de competenta. Conform art. 133 alin. (2) C.proc.civ. există conflict de competență ,,când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente”.

Înalta Curte a constatat că, există un conflict negativ de competență între cele trei instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina. Astfel, în temeiul art. 135 C.proc.civ, a pronunțat regulatorul de competență și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, Secția a-II-a civilă, pentru următoarele argumente:

Instanța a fost investită să se pronunțe asupra cererii prin care reclamantul A. a solicitat obligarea paraților S.C.B. S.R.L și C. la plata sumei totale de 347.800 lei, din care 230.000lei reprezintă daune morale, suma de 100.000 lei reprezintă prejudiciu estetic și suma de 17.800 lei daune materiale, fiind invocat ca temei juridic atât prevederi din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cat și cele ale art. art. 1.357- 1.359 C.civ.

Răspunderea pentru malpraxis este reglementată în art. 679-685 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, care presupune, de regulă, o decizie  emisă de Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis, care poate fi contestată la judecătoria aflată în circumscripția teritorială unde a avut loc actul de malpraxis reclamat.

O astfel de procedură de stabilire a cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție potrivit dreptului comun, conform art. 684 alin (2) din Legea 95/2006.

În cauză, reclamantul a optat să sesizeze direct instanța de judecată, potrivit dreptului comun, fără a parcurge procedura din legea specială.

Pentru procedura prevăzută de dreptul comun, conform criteriului valoric, competența rămâne partajată între judecătorie și tribunal.

Așa cum s-a prezentat, valoarea pretențiilor unuia dintre capetele principale ale cererii depășește prajul valoric de 200.000 de lei, Înalta Curte constată că, în temeiul art. 95 pct.1, raportat la art. 94 pct.1 lit. k), cu aplicarea art. 99 alin. (2) C.proc.civ., competența de soluționare a cauzei revine Tribunalul Dolj, Secția civilă a II-a civilă, instanța în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul.

Regăsiți aici Conflict negativ de competență (CLICK PENTRU A VEDEA DOCUMENTUL ATAȘAT)