CMR își propune eficientizarea mecanismelor de răspundere civilă și disciplinară în caz de malpraxis (Timișoara)

Înființarea unui corp al experților medicali, care să realizeze expertiza judiciară pentru instanțele civile, ar permite deblocarea multor dosare.

În cadrul dezbaterilor publice, lansate de către Colegiul Medicilor din România (CMR), pe tema gestionării  greșelilor medicale, în România, care au continuat la Timișoara, participanții au adus în discuție necesitatea eficientizării mecanismelor de răspundere civilă și disciplinară în caz de malpraxis, prin înființarea unui corp al experților medicali, care să realizeze expertiza judiciară. Medici acreditați din toate specialitățile, care cunosc foarte bine practica medicală (inclusiv ghidurile și protocoalele medicale), aceștia vor oferi expertiză medicală instanțelor civile, astfel încât, să lămurească dacă este un caz de malpraxis sau nu. Spre deosebire de alte domenii, unde expertiza judiciară este realizată de experți independenți acreditați, expertiza în domeniul malpraxisului se face de către serviciile de medicină legală, la nivel teritorial, și, respectiv, Institutul Național de Medicină Legală. Acest mecanism creează blocaje foarte mari, pentru că apar contestații la nivelul serviciilor teritoriale de medicină legală și dosarele trebuie trimise către o comisie națională, ce judecă toate aceste contestații, la nivelul întregii țări. Întârzierile sunt semnificative și pot ajunge de la câteva luni, la câțiva ani.

“Credem că introducerea unui corp al experților medicali, format din medici practicieni, cu diferite specialități, acreditați să ofere expertiză judiciară instanțelor, ar permite fluidizarea mecanismului de răspundere civilă, în caz de malpraxis. În sistemul actual de gestionare a greșelilor medicale, în România, sunt multe disfuncționalități care nemulțumesc atât medicii, cât și pacienții, în situația în care o greșeală medicală generează o suferință sau un prejudiciu unui pacient, iar noi ne-am propus să discutăm problemele cât mai deschis și să venim și cu soluții”, a spus Prof. Dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

“În plus, practica CEDO a arătat că sistemul actual nu asigură independența expertizei judiciare în cauzele de malpraxis, sistemul de medicină legală fiind direct subordonat autorităților din domeniul sănătății”, a declarat, la rândul său, Nicoleta Popescu, avocat al Colegiului Medicilor din România.

În cadrul primei dezbateri publice pe acest subiect, desfășurată la începutul lunii noiembrie 2022, cu participarea medicilor, reprezentanților presei, asociațiilor de pacienți, societății civile și sindicatelor din domeniul medical, reprezentanții CMR au subliniat că pacientul are un drept incontestabil de a primi, într-un timp rezonabil, compensații financiare în cazul în care o greșeală medicală i-a cauzat o suferință sau un prejudiciu pacientului. În acest sens, sunt necesare modificări legislative, care să permită o soluționare mult mai rapidă a dosarelor de răspundere civilă în caz de malpraxis. În plus, se impune și întărirea mecanismelor de răspundere disciplinară, astfel încât, în cazul greșelilor grave sau repetate, de exemplu, să intervină ridicarea dreptului de practică a medicului, pentru a proteja alți pacienți. 

În cadrul evenimentului de la Timișoara, a fost continuată discuția pe tema raportării voluntare și a analizei detaliate a greșelilor medicale, într-un sistem nepunitiv, pentru a evita repetarea acestora, pe viitor, și a îmbunătăți calitatea actului medical.

„Deși erorile medicale pot fi cauzate de personalul medical, factorii ce țin de sistem sunt principalii responsabili de apariția erorilor medicale – resursele umane limitate, echiparea necorespunzătoare a unităților sanitare, legiferarea incompletă, etc, iar acest lucru este larg acceptat la nivel internațional”, a reiterat Prof. Dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Participanții au discutat și modalități concrete de reducere a greșelilor medicale, discuția fiind centrată pe una din zonele cele mai expuse, respectiv domeniul ATI, datorită intervenției Prof Dr Dorel Săndesc, de la Timișoara. Ca și în dezbaterea de la București, vorbitorii au subliniat că actualele condiții din sistemul medical românesc accentuează stresul și suprasolicitarea medicilor, favorizând apariția greșelilor. Consecințele principale ce decurg de aici sunt medicina defensivă și emigrația medicilor, ceea ce afectează negativ sistemului de sănătate din România.

Dezbaterile au continuat în perioada următoare, la nivel național. Următoare întâlnire publică a avut loc pe 23 noiembrie 2022, la Universitatea de Medicina și Farmacie “George Emil Palade”, din Târgu Mureș. În lunile Ianuarie și februarie 2023, aceste dezbateri publice vor continua în Cluj, Iași și Craiova.

Colegiul Medicilor din România își exprimă speranța ca prin soluțiile identificate în cadrul evenimentului de la Timișoara și în cele care au urmat să contribuie la o mai bună aliniere a sistemului medical românesc la practicile internaționale, creșterea calității actului medical și gradului de satisfacție a pacienților.

Distribuie