ESTE OBLIGATORIE?

Înscrierea medicilor rezidenți în CMR

În baza legislației în vigoare înscrierea în Colegiul Medicilor din România este obligatorie pentru toți medicii, inclusiv medicii rezidenți. Conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 390, alin. 1, se precizează că „Medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 376 exercită profesia pe baza certificatului de membru al CMR, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.” Art. 393, alin. 1 vine cu următoarea completare: „Practicarea profesiei de medic de către o persoană care nu are această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal, cu modificările şi completările ulterioare.”. La art. 416 alin. 1, se întărește obligativitatea antemenționată: „În vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetăţeni români şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 376 alin. (1) lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în CMR.”

Înscrierea medicilor rezidenți în CMR este obligatorie, conform legii, din anul I, în momentul începerii activității medicale sub supraveghere în cadrul unei unități sanitare.

Medicii rezidenți se pot înscrie în colegiul medicilor din județul în care își au domiciliul sau județul în care își au centrul de pregătire în rezidențiat. Pentru mai multe informații, vă încurajăm să consultați paginile web ale colegiului teritorial în care doriți să vă înscrieți.

Conform deciziei nr. 16/2016 privind eliberarea certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România, art. 5, alin 2, certificatul de membru CMR pentru medicii rezidenți se eliberează în baza următoarelor documente:

  1.  formular de înscriere;
  2. copie de pe documentul de identitate;
  3. copie legalizată a diplomei de absolvire a facultății;*
  4. carnetul de medic rezident, completat și ștampilat anual;**
  5. cazierul judiciar sau certificatul de probitate profesională eliberat de statul membru de origine sau de proveniență;
  6. certificatul de sănătate tip A5, cu viza medicului psihiatru;
  7. declarația pe propria răspundere privind inexistența unei situații de incompatibilitate sau nedemnitate prevăzute de lege;
  8. copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul;
  9. chitanța privind achitarea taxei de înscriere.”

 

*În cazul medicilor rezidenți anul I, care nu au primit diploma de absolvire, se poate depune adeverința înlocuitoare sau o copie legalizată a acesteia.

**În cazul medicilor rezidenți anul I, care nu au primit carnetul de medic rezident, se poate depune ordinul de intrare în rezidențiat (primit în momentul repartiției coordonatorilor de rezidențiat).

Începând cu data de 1 mai 2019, conform Deciziei nr. 2 din 28 martie 2019 a Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România, cotizația este 50 lei/lună pentru medici rezidenți, cu competențe limitate, specialiști sau primari.

cele mai solicitate informații din partea medicilor rezidenți

Prioritățile tale sunt și prioritățile CMR

Formulare

Tipizate ale tuturor documentelor de care aveți nevoie din partea Colegiului Medicilor din România

Proiecte

Suntem implicați activ în gestionarea unor subiecte de interes pentru profesie și pentru activitatea noastră.

Comisia Medicilor Rezidenți

Află mai multe despre activitatea acestei comisii, atribuții și cine face parte din ea în acest moment.

Formulare

Tipizate ale tuturor documentelor de care aveți nevoie din partea Colegiului Medicilor din România

Proiecte

Suntem implicați activ în gestionarea unor subiecte de interes pentru profesie și pentru activitatea noastră.

Comisia Medicilor Rezidenți

Află mai multe despre activitatea acestei comisii, atribuții și cine face parte din ea în acest moment.

Vezi mai multe proiecte

Vino alături de noi pentru a ne atinge împreună obiectivele!