Colegiul Medicilor din România protestează faţă de introducerea anumitor prevederi în proiectul de Contract cadru pe 2010 care nu au fost prezentate în cadrul consultărilor şi care vor afecta în mod grav activitatea medicilor de familie si ambulatoriului de specialitate.
“Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a venit în modul netransparent şi abuziv cu care ne-a obişnuit cu un proiect de Contract Cadru care va diminua veniturile cabinetelor medicilor de familie şi ambulatoriului de specialitate cu aproximativ 30%. De asemenea, în proiectul de Contract Cadru au crescut penalizările pentru cabinetele medicale, dar nu se stipulează nimic despre penalizarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în cazul în care nu se respectă contractul”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. În proiectul Contractului Cadru pe 2010, publicat pe site-ul CNAS s-au introdus alte noi mtive penalizari, s-a dublat, respectiv triplat procentul de de penalizare a furnizorilor de servicii, nu se mai garantează valoarea minimă la plata per servicii, ea putând fi mai mare sau mai mică (acest lucru este echivalent in opinia noastra cu a semna un contract în alb cu casele judeţene). De asemenea, a fost modificat procentajul alocat a valorii punctului “per capita” de la 90% la 70%, ceea ce va duce la scăderea cu cel puţin la 25-30% a veniturilor cabinetelor. Proiectul Contractului Cadru mai prevede rezilierea contractelor cu cabinetele medicilor de familie în decurs de 6 luni dacă numărul celor de pe listă (asiguraţi şi înscrişi) scade cu mai mult de 20%, în condiţiile în care SIUI-ul este nefuncţional, iar numărul asiguraţilor şi al salariaţilor în general scade în fiecare lună datorită crizei economice, iar casele judeţene de asigurări de sănătate nu transmit confirmarea evidentelor actualizate lunar. O altă prevedere nouă introduce în cadrul actelor obligatorii de încheiere a contractelor cu casele judeţene de asigurări de sănătate obligaţia furnizorilor de a achita contribuţia de 0,85% pentru concediile medicale deşi Ordonanţa de Urgenţă cu nr. 188/2005 nu prevede acest lucru pentru liber profesionişti. Reprezentanţii CMR au fost excluşi de la controlul calităţii serviciilor medicale, care vor fi efectuate doar de CJAS si DSP, instituţii care nu au specialiştii necesari pentru acest lucru. Proiectul Contractului Cadru încalcă ordinul de ministru privind preluarea unui praxis prin obligarea medicului căruia îi încetează contractul de a preda documente CJAS şi nu medicului care va prelua praxisul.
Biroul de presa al CMR
Afisari: 1822
Comentarii (1)
Pentru a comenta acest articol trebuie sa fii un utilizator inregistrat. * Daca ai deja un cont trebuie sa te autentifici. * Daca nu ai cont trebuie sa te inregistrezi ca utilizator nou. Pentru aceasta vezi meniul de Autentificare.